Si cum te iubeam..

-Nu-ti amintesti ? Cum a fost ?

A privit pentru cateva clipe nedumerita tavanul ,apoi ,dandu-si o suvita de par din ochi lua prima scrisoare cu inima tremurand si gandurile imprastiate aiurea,la fel ca si emotiile sale.

-Dar cum te iubeam..chiar daca am avut sentimentul ca mi-a fost aruncata inima la cosul de gunoi.Ma apasa moral.Ma zdrobea un gol imens.Contrar asteptarilor mele,rana nu s-a vindecat..dimpotriva..s-a extins cu fiecare greseala,lacrima si revedere.Dar am iertat .Am iertat pentru ca asa am simtit.Fara sa pun in balanta daca ar trebui sau nu ar trebui ,ar merita sau nu ar merita.Doar am iertat.Si nu.Nu e bine sa ierti.Nu pe oricine si oricand.Nu e bine sa speri in oameni.


Ii privi ochii albastrii si chipul palid,analizandu-i trasaturile si zambetul de pe buze.Se rezema cu capul de umerii lui si sopti incet:

-A fost greu,stii?A fost greu si va fi..E viata mea.Si sunt mai mult ca sigura ca ma intelegi ,oricat de putin ai faceo..Am invatat sa le accept si sa le traiesc exact asa cum sunt ele.Ma rezum la a duce dorul vechiului "eu si el",a-l accepta pe cel din prezent si a spera ca viitorul tau va avea ceva din ce avea cand ne-am cunoscut..Ah !As putea zice multe.Dar ma rezum la a zice ca ma simt singura .

Cu bratele petrecute peste umerii lui,ii fusese usor sa creada ca totul va fi altfel si ca poate schimba lumea.

-Si intr-o buna zi trecem peste,dar asta nu schimba cu nimic ca am fi putut avea totul.spuse ea ,calma.