R.I.P

Ce este cel mai greu ? Cel mai greu este sa afli ca fratele tau este bolnav de cancer si ca toate visele lui vor trebui sa mai astepte pentru ca trebuie sa plece in strainatate pentru a se vindeca. Cel mai greu este sa stai cu inima cat un purice in fiecare zi,sa-l vezi suferind si sa nu poti face mai nimic,ci doar sa-i fi alaturi..si sa astepti.Sa iti privesti parintii indurerati si tristi,sa le privesti durerea din ochi si sa speri. Ce mai ramane de facut nu este decat sa ii consolezi si sa te rogi ca totul sa fie bine .Si greul vine d`abia atunci cand afli ca trupul lui este fragil si mai slabit ca niciodata..Ca a trecut cu bine de prima zi de chimioterapie si ca el este acolo la sute de km de tine..pe un pat de spital,suferind..si tu sa nu-i poti fi aproape decat cu gandul.Greul vine d`abia atunci cand afli ca i-a cedat inima si ca eforturile de a-l tine in viata nu au fost in zadar,ci doar au fost...prea mult..Greul vine atunci cand iti dai seama ca singurul tau frate a murit,ca trebuie sa-l conduci pe ultimul drum si ca trebuie sa fi puternica..Se zice ca Dumnezeu ii ia mereu pe cei mai buni alaturi de El..si tin sa cred ca asa este..Iar cel mai trist lucru...este sa-ti vezi prietena cea mai buna suferind..sa-ti vezi prietena plangandu-si fratele si sa simti ca te prabusesti odata cu ea..sa suferi si tu alaturi de ea,sa plangi odata cu ea,sa ii simti durerea ca si cum ar fi a ta. Sa o imbratisezi si sa ii pui capul pe umarul tau si sa o lasi planga,iar tu sa plangi odata cu ea..Ma intreb daca este drept..daca este drept ca persoane drage,pe care le iubim enorm sa plece asa devreme dintre noi...pe cand altii nu dau doi bani pe viata lor..si in schimb unii au da orice pentru inca 2 minute de viata..Nu stiu daca este drept,dar Dumnezeu cu siguranta stie ce face.Nu ai cum sa te impaci cu gandul ca fratele cu care iti petreceai zilele din copilarie,de vara tinandu-te de mana si ducandu-va pe terenul de joaca,pur si simplu nu mai este..Nu ai cum ..Imi pare rau doar ca nu pot face mai mult ca sa le alin durerea..sa-i alin durerea ei,prietenei mele..stiu ca fac tot ce pot,stiu ca mereu va conta sprijinul meu pentru ea,dar chiar si asa ,simt ca nu este suficient.Nu-mi doresc sa trec prin ce trece ea,dar deja trec ,pentru ca durerea ei este si durerea mea. Si asa va fi mereu.
    Iar cel mai dezgustator lucru este sa vezi cum "prietena"ta care acum 2 luni te injura de morti,apare din senin spunandu-ne "Condoleante "si parerile ei de rau. De parca ar mai conta.Ma intreb draga M. unde erai cand noi faceam orice ne statea in putina sa o facem sa zambeasca,pentru ca stiam ca fratele ei este in spital ?Unde erai tu cand povestea entuziasmata ca a inceput chimioterapia si ca d`abia asteapta ca el sa vina acasa ? Si cat de josnica poti fi sa vrei sa fi la inmormantare si sa ii privesti parintii in ochi ? E nu-i nimic ca vei fi rasplatita pentru tot din plin..asa cum meriti...Te rog doar,respecta-i durerea . Las-o sa-si linga ranile pentru ca prietenii ei adevarati nu o vor lasa singura niciodata.

Psss : Piticot,nu esti singura. Te iubeste chiar si de acolo din Ceruri si sufera alaturi de voi,vazandu-va suferind. Ionut era mandru sa va aiba pe voi ca familie.Iar parintii vostri,v-au educat cum au stiut ei mai bine..Stiu ca doare,dar trecem noi impreuna peste toate ,corect ? Imi pare rau piticot,dar asta este viata..mai dura,dar vom fi bine,asa cum el si-ar fi dorit.Le invingem noi pe toate...