Not even a love story.

  Tu,stiu ca poate nici acum dupa atata timp si atatea incercari nu ai inteles niciodata de ce intotdeauna scrisorile mele iti sunt destinate tie.Stii tu,unele lucruri nu sunt menite sa fie explicate..si cred ca unul dintre aceste lucruri sunt eu.Nu te-ai saturat sa umblii in intunericul noptii in speranta ca vei da de mine ? Nu te-ai plictisit sa incerci ?

  Am pierdut multe lucruri in viata.Eu m-am pierdut pe mine .Cred ca asta a fost primul pas ca apoi sa urmeze si pierderea ta.E ciudat ca niciodata nu mi-ai vorbit despre lucrurile pe care tu ai fii vrut sa le pastrezi dar care ti s-au scurs printre degete. Nu te-am putut intreba nici macar de persoanele care te-au parasit . Tu ai fost parasit vreodata ?Ai fost parasit vreodata de oameni ?Ce au insemnat pentru tine plecariile lor ?Stii ? Eu imi amintesc..Nu stiu unde am ajuns dupa ce fiintele pe care le iubeam m-au parasit.Cu siguranta le-am dus dorul..in fiecare clipa.Nu stiu ce au simtit ei sau daca acum isi mai amintesc de mine.

  Nu am fost niciodata impreuna desi intotdeauna mi-ar fi placut sa urlu in gura mare ca tu esti al meu.Dar chiar si asa niciodata acest lucru nu ne-a tinut in loc.Niciodata nu ne-am certat pentru ca nu ne afisam in fata celorlati ca fiind impreuna. Cred ca aveai dreptate. Ar trebui sa incetez din a mai spune tuturor despre TOT.Ei oricum nu ar fii inteles. Asta mi-a placut intotdeauna la tine..ca stiai sa te faci apreciat si iubit indiferent de situatie..reuseai ca in sufletul persoanelor sa fii mereu prezent.Acum,dupa multe zile in care si cuvintele au disparut inca te simt.Vocea,miscariile si pasii..

Te-am privit de nenumarate ori ranindu-ma si nu am putut intelege de ce o faceai..Pareai un adolescent in cautarea sinelui,dar incep sa cred ca el nu mai exista aici.Cred ca erai bleg..Continuai sa pretinzi ca esti acelasi,zambind intotdeauna si glumind pe seama lucrurilor marunte.Zambeai de fiecare data cand trebuia sa o faci ,stiai sa te faci ascultat si stiai sa asculti.Nu,nu mai esti cine obisnuiai sa fii..Simt asta de fiecare data cand inima mea se aproprie tot mai mult de tine.

Acum,nu cred ca imi mai doresc sa te aud strigandu-mi numele sau vorbind despre mine.Facand toate astea,nu ai fii altceva decat un deschizator de drumuri intersectate si rani adanci.Nu stiu daca in prezent iti lipseste ceva sau daca pielea ta este purtatoarea unor rani eterne.Tot ce imi amintesc este ca mintea mea cauta sa-ti simta prezenta,insa nu reuseste decat sa incerce..

Nu te lasa convinsa de ceea ce vezi,ci de ceea ce simti..

   24 august.

  Draga Capatanosule ,e prima zi fara tine.

 E prima zi in care am realizat ca intotdeauna lucrurile pe care le credeam perfecte iau intorsaturi ciudate. Am obosit.Dar cine sunt eu sa spun asta ? Cine sunt eu sa cred ca tu ma poti astepta pe mine ore ,zile , saptamani intregi ? Cine sunt eu sa iti tai aripile ?Exact .Nu sunt in masura.. asa cum nici tu nu esti in masura sa ma ranesti ..asa cum nici tu nu ai voie sa imi dai vise si sperante.Totul este bine..cel putin momentan.De ce momentan ? Pentru ca ceva imi spune ca lucrurile nu se vor opri aici,ca ele vor continua ,ca se vor intensifica .Sunt in regula si chiar am reusit sa trec peste orgoliul tau ce inca ma seaca.Se pare ca toti cei din jurul meu au devenit instantaneu ingrijorati pentru mine.Mama m-a sunat astazi,sincera sa fiu nu am vrut sa vorbesc cu ea.Nu am vrut sa fiu si de data asta mintita. Doar stii ca nervii mei sunt la pamant.N-a fost singura care mi-a observat indispozitia.Au sunat mai multi..Ma intrebau ce tot am si de ce sunt seaca..apelurile lor au venit la pachet cu o multime de nervi si stres.De ce le pasa asa mult de mine ?Ce ce se tot intereseaza de mine ? Pe tot parcursul vacantei m-au uitat .Si nu este prima oara cand in vacanta asta cand simt ca totul se napuseste asupra mea cu o rapiditate iesita din comun.Toti imi spun ca le pare rau ..ca imi va trece mie. Oare ? De unde stiu ei ca imi va trece din moment ce nici macar nu stiu adevarata cauza ? Si nici nu cred ca le voi spune.Oricum nu ma vor intelege. Nu vor intelege pentru ca din moment ce ei sunt fericiti durerea mea nu va conta..Si eu,nu-i inteleg.Mi se pare asa o tampenie ca toti dau cu presupusul,tuturor le pasa,insa nimeni nu ma intreaba de tine..Ce daca acum cateva zile totul mergea bine ?
  Nu.Nimeni nu m-a intrebat ce faci..Nu am auzit "Mihai ce face? Este bine ? Sunteti bine ?".Chiar si tu faci lucruri prostesti.Dar de ce nimeni nu se gandeste ca si tu ai putea fii altfel decat esti ? De ce eu trebuie sa fiu cea care le face pe toate ?Lumea vorbeste doar despre mine..dar de ce ?Chiar si asa voi incerca sa le explic ca tu te vei intoarce si ca totul va fi ca pe timpul scolii..O sa vii inapoi curand si ai sa-ti ceri scuze.Dar,nu vreau scuze. Nu sunt atat de importante.Dar,se pare ca asa cum eu nu ii inteleg pe ceilalti,nici ei nu ma inteleg pe mine..nici macar pe jumatate.Nu vreau sa-mi spuna "Nu-ti face griji,va veni inapoi."..Doar pentru ca ei o spun nu inseamna ca asta se va si intampla.
 
 Imi lipsesti...Chiar daca nu au trecut cateva ore.Imi lipsesti tu..Mult de tot !!

Dimineti

   Sunt dimineti in care d`abia ma ridic din pat .Nu este vorba de plictiseala si lene ,este vorba de neputinta.Neputinta care imi inmoaie picioarele la fiecare incercare de a ma ridica de pe salteaua tare .Neputinta care imi opreste rasuflarea la fiecare atingere cu mana a pieptului meu rece.Imi lasa plamanii imbibati in sange ,lasandu-ma sa scuip cheaguri de durere si umilinta.Sunt dimineti in care ma trezesc cu teama ca as putea avea trasaturile fetei schimbate si un alt nume.Dimineti in care caldura razelor de soare oricat de puternice ar fi nu-mi pot incalzi lacrimile pietrificate ..Dimineti in care sorb dintr-o ceasca veche si sparta de cafea,a carui zat negru ma sufoca..in care imi aprind o tigara uitata pe noptiera..lasata acolo zile la rand.Stii senzatia aia cand numai o simpla dechidere a ochiilor iti incetineste sangele sa curga prin vene?Sau cand iti fumezi visele bucata cu bucata ?E asa ciudat cand stii ca este ultimul ,e la fel ca atunci cand traiesti o clipa si pentru care ai face orice pentru a o lungi de parca in urmatoarea secunda vei muri.Da,dragule.Intotdeauna simteam cum este ultima suflare pe care o sorb,ultima zi in care ma mai pot privi in oglinda aburita si ultima in care nu m-a interesat daca oamenii din jurul meu mi-au sters piesele ce lipsesc din puzzelul vietii sau daca erau bine pozitionate.
  Toti avem rani despre care poate nu am incercat niciodata sa vorbim..rani pe care le-am pansat de nenumarate ori in speranta ca se vor cicatriza si ne vor lasa sa mergem mai departe. Ne-am taiat inima intr-un adio sau ne-am zgariat plamanii in rasuflari straine. N-am fost noi cei care trebuiau sa stranga cu dintii de o relatie si nici cei care sa o salveze.Am fumat din iluzii ,incet,constienti ca era ultima,trageam cu teama ,savurand-o incet  si speram sa  ramana o amintire frumoasa dintr-o dimineata in care am sperat ca si iubirea noastra sa ramana o poveste.Dar,stii tu cate dimineti au fost in care am pasit in viata oamenilor pretinzand ca sunt persoana ce lor lipsea ? Sau de cate ori ramaneam fara tigari si cafea ,lasand vantul sa-mi suiere printre urechi ? Nu..nu stii..
  Dar ,nu am avut intotdeauna nevoie de ajutor pentru a-mi putea rezolva problemele,cateodata prin ajutorul primit am dat sens unei alte vieti ,alteia decat cea trecuta.

Perfect

    E sentimentul pe care l-am vanat atata timp cu disperare ,pe care as vrea sa il pot opri cumva in interiorul meu si sa nu-i dau drumul niciodata.Este siguranta pe care o gasesc intotdeauna in sufletul lui mic si pe care nu vreau sa o schimb niciodata ..pentru niciun Altul sau Altcineva.

Este el..

Singurul care ma face pe deplin fericita si alaturi de care imi placea sa imi petrec serile de dupa scoala.Cel pe care am impresia ca il cunosc de o viata intreaga si cu care am impartit gustul saruturilor in valtoarea ploii.Cel care ma rasfata in fiecare moment,gadilandu-ma si ciupindu-ma de burta ,cel care ma face nesuferita si capatanoasa .Cel care deseori vorbeste atat de repede incat nici nu poti parcurge toata informatia dupa care izbucneste in ras de unul singur.Alteori,imi vorbeste despre lucruri pe care nici macar nu le cunoaste,tocmai de aceea este bine sa le asculti o singura data ca apoi sa nu-ti aduci aminte de ele.
Este destul de orgolios pentru a recunoaste ca si el are temeri ,mult prea frica sa viseze la noi doi , desi poate a facut asta.Si eu am facut-o,insa imi este teama sa iti vorbesc despre toate astea.Imi este frica sa inchid ochii ca apoi totul sa se darame.Are puterea sa isi ascunda in strafundul unei cuti cu bomboane toate nemultumirile si problemele.Are raspunsuri la toate intrebarile mele .
Este cel care ma priveste cu ochii lui albastrii,care incearca sa ma imite ridicand din spranceana,apropiindu-se de nasul meu spunandu-mi sa tac ca apoi sa il sarut ore in sir.
Il iubesc exact asa cum este : nesuferit,incapatant,fraier,cap-mare,bleg si insensibil.
Ma iubeste tot mai mult cu fiecare zi ce trece.
Si o stiu.

Si sunt eu..
Eu,acea dimineata cu soare care incetul cu incetul incepe sa dispara ,trupul gol rezemat de un perete si copilul care are impresia ca timpul petrecut in prezenta lui trece mult prea rapid.

Devine nesemnificativa,ascultand aceeasi melodie de doua zile.Cea care isi doreste sa il poata privi in ochi si sa il stranga in brate.Cea care raspunde la telefon ,cautandu-l cu privirea ,iar el ..cel de la capatul firului amuzandu-se pe seama ei.
Cea care vrea sa traiasca in locul unde l-a cunoscut,savurand fiecare clipa ,fiecare izbanda ,fiecare palma jucausa si sa se bucure de fiecare situatie in parte.
Cea care de astazi se gandeste la "doi" .

Parte dintr-un nimic

punct.punct.punct.=sfarsit.
linie.linie.linie.linie(pe orizontala)=continuitate.
eu.eu.eu.eu=nimic
tu.tu.tu.tu=o parte dintr-un nimic

Si totusi,ce am pierdut ?

   Daca as fi fost altfel...

    Ce cuvinte ciudate si atat de usor de infipt intr-o inima ce are amprentele unor degete putrezite.Mi le-ai spus mereu dupa ceva ce sigur aveau sa lase urme adanci ,ori dupa ceva ce trecuse si chiar lasase.M-am consolat multa vreme cu ideea ca lucrurile ar fi stat altfel ,atat de multa vreme incat uitasem si pentru ce incepusem sa fac compromisuri.Le-ai spus atunci cand greselile fusesera facute,cand si ultima urma de indreptare s-a pierdut in infinitul instelat al unei noptii de vara.De ce sa fii altfel decat esti ?

Daca n-as fi facut asta...

Dar,ai facut-o.M-am lasat prada tie ,amaratelor si sinistrelor umbre ce impanzeau sentimentele noastre,facandu-ma sa-mi fie sila de propriul ego,incat mi-am parasit carcasa .Mi-ai lasat inima sa inghete la atingerea stropiilor reci,ca apoi sa-mi dai o palma cand toti ceilalti incercau sa-mi panseze ranile,ori impingandu-ma catre marginea prapastiei sau si de ce nu,catre sfarsitul unor dureri ingrozitoare.Da-tu,singurul care-mi spunea ca totul va fii bine .Singurul care tinea mortis sa ma minta si singurul care m-a lasat sa putrezesc intr-o totala tristete. De ce nu ai fi facut-o la urma urmei? ..

  Daca n-ai fi fost atat de naiva,astazi poate ochii mei i-ar fi putut privi pe ai tai...

Poate ,dar imi este greu sa stiu ca n-am sa-ti mai revad stralucirea ochiilor caprui decat in amintiri,ca nu te voi mai putea imbratisa decat in cosmaruri.Imi este greu sa rezist amintirilor ce inca ma seaca si care inca persista adancindu-mi tot mai tare ranile si facandu-mi buzele sa crape.Imi este greu sa-mi privesc o singura clipa din trecut si sa-mi dau seama ca am neglijat lucrurile cele mai importante..tu nu faceai parte din ele.Poate mi-am dat seama prea tarziu ca tu aveai rolul de oglinda ,iar pentru a te putea privi cu detasare e nevoie de mult curaj.

Si totusi, ce am pierdut?

Inceputurile

 

     Inceputurile sunt frumoase.Dureaza exact o fractiune de secunda,iar ce urmeaza dupa ele este o continuitate.O continuitate a tot ce lasam in spate,a acelui proces infernal de schimbare,a ceea ce ne sperie si ne pietrifica sufletele a mia oara pentru ca am suferit,pentru ca a fost greu si nu mai vrem sa trecem prin asta.As vrea sa-ti ofer un inceput frumos ,o fractiune de secunda care sa insemne pentru tine tot ce au insemnat ultimii mei ani din viata.Nu de mult timp,am lasat un suflet sa se transforme intr-un monstru,intr-o persoana care nu-si asuma nicio responsabilitate pentru propria viata.In mod ironic ,singuratatea pe care o simte el acum este aceeasi singuratate de care sufar si eu.Si e posibil sa fie doar vina mea,insa cel mai probabil voi plati pentru acest posibil pacat.
      Inceputurile de la zero pot fi umilitoare,suflete.Umilitoare deoarece trebuie sa admitem ca am facut anumite greseli pe care le-am fi putut evita.Umiliti,asa cum suntem ,alegem sa ne retragem barcile ,macar sa nu mai pierdem o batalie.De ce ? Pentru ca in lupta suntem mereu vulnerabili .
Tocmai de asta ,suflete,te rog sa fii invizibil .Ca greseliile si pacatele tale sa nu te gasesca si sa-ti impovareze viata.Sa te poti retrage din existenta lor si sa ramai indiferent la imprastierea lor in jurul tau.

Fragment

"Pana la urma nici nu-mi lipsesti,ci timpul pe care l-am petrecut cu tine si din care n-a mai ramas decat cateva povesti.."

  Ne pierdem,suflete.Ne pierdem flacarile nascute din praf.Ne pierdem unul pe altul.Ne pierdem drumetiile ,inlocuindu-le cu altele noi,in care uitam sa ne mai  oprim.Ne pierdem visele si amintirile cu fiecare gura de aer,cu fiecare silaba rostita,cu fiecare fir de par smuls.Te pierzi tu,pierzandu-ma pe mine.Ma pierd eu,pierzand din vedere visul din fiecare zi,pierzandu-ti urma.Ne pierde timpul ,pentru ca ne cantarim iubirea pentru el,pentru ca daca am fi avut o alta sansa nu am fi facut decat sa-i dam cu piciorul,poate nu am fost in stare sa ne bucuram de el.
Trup-mi slab si rece se tine strans de pierderi si dezamagiri.A pierdut calea luminii,vocea ta,contactul cu umanitatea.

   Tu ai pierdut vreodata ? Tu pierzi ceva?
Nu-nu-mi simti lipsa acum si poate nici inainte nu ai facut-o.Sau poate ai facut-o in aceeasi masura ca si mie,insa am avut nevoie de cateva cuvinte care stiu bine cat de nesimnificative sunt.Am avut nevoie de ele chiar daca sufletul meu stie ca si el are nevoie de tine.Ai ochii inchisi si visezi la ea,o visezi pe ea.Ii auzi pasii  pe podeaua rece,mormaindu-ti un nume pe care eu nu-l cunosc,pe care eu niciodata nu am avut ocazia sa-l pronunt.Tu o cauti cu inima intr-o mare de iubire.

    Ne pierdem,suflete.Ne-am pierdut visele.Ne-am pierdut esarfa iubirii ,la capetele careia amundoi eram .Ne-am pierdut timpul si sufletele.M-ai pierdut pe mine,pierzandu-te pe tine.Ne-am pierdut gandurile ca intr-o zi ne va fi mai putin dor unul de altul,desi stim ca fiecare zi ce trece nu face decat sa adanceasca urmele lasate de tine..M-am pierdut pe mine,nelasandu-te sa o pierzi pe ea.

Te-am cautat

      Te-am cautat in tesatura iubirii tale,pe care am construit-o ,dar pe care niciunul dintre noi nu a stiut cum sa o ingrijeasca,si nu te-am gasit.
Te-am cautat printre invelisurile ce incep sa crape,in speranta ca sufletul tau va iesi din colivia in care l-ai inchis,si nu te-am gasit.
Te-am cautat in ciripitul pasarilor crezand ca imi vor aduce un mesaj de la tine ,si nu te-am gasit.
Te-am cautat in oglinda crezand ca privindu-ma pe mine iti voi zari chipul,si nu te-am gasit.
Te-am cautat printre miile de voci din aglomeratie,si nu te-am gasit.
Te-am cautat in totii porii pielii mele ,crezand ca iti voi simti gustul sarutului,si nu te-am gasit.
Te-am cautat in paginile cartilor de razboi si dragoste,si nu te-am gasit.
Te-am cautat in fiecare gura de aer respirata,si nu te-am gasit.
Te-am cautat in povestile altora ,in linistea si intunericul noptii,si nu te-am gasit.
Te-am cautat in praful pe care il respir in fiecare zi pe post de aer curat ,si tot nu te-am gasit.
Te-am cautat in fiecare baiat de pe strada care reusea sa starneasca rasul trecatorilor si nu te-am gasit.
Te-am cautat in zvonuri si in vise,si abia am putut sa te zaresc.Am vrut sa ma infurii pe tine,si sa nu-ti mai vorbesc,chiar daca asta nu o sa ma faca sa-ti simt lipsa mai putin decat ti-o simt deja.Am vrut sa cad in genunchi si sa-mi cer iertare pentru ca am luat-o de la capat cu gandul ca azi o sa-mi fie mai putin dor de tine.Am vrut sa-mi cer iertare pentru ca nu am stiut unde sa te caut,dar nu m-ai lasat.In schimb m-ai strans la piept si m-ai sarutat pe frunte.

Cap-mare ! :))

29 decembrie

Draga Capatanosule,

     Imi pare nespus de rau ca de ceva timp incerc sa te evit .Probabil,am sperat ca ,daca,le voi interzice sentimentelor sa deschida usa catre coltisorul pe care il ocupi din capul meu,nu-ti vei croi iarasi drum,ca te vei intoarce cu spatele si ca ma vei lovi,ca nu cumva toate bucatile de sperante ,incarcate cu timiditate sa scape de sub control.Nu ti-am raspuns ieri la telefon pentru ca mi-a fost frica sa ma strecor pe langa miile de intepaturi ce ma musca din ratiune de fiecare data cand aduci vorba despre ...relatia noastra.Am cam stat la panda zilele astea ,apropo.Anyway,ti-am scris doar ca nici macar acum nu am avut ocazia sa reusesc sa-ti arat ce am scris.

     Stii ? Ma gandeam ca a venit momentul in care ar trebui sa te intreb la ce te ajuta cuvintele cu subinteles ? De ce vrei sa ne mai scriem biletele ? Nu ar fi mai usor sa vi la mine si sa-mi spui totul ? Nu-mi baga scuza cum ca nu ai avut cand,pentru ca minti. Da-minti.Pana acum 2 saptamani ne-am vazut in fiecare zi.Deci,presupun ca esti timid.Sa stii ca mi-ar face placere sa vorbesc cu tine fata-n fata despre subiectul asta.
 
   Mi-e frica sa cred ca totul poate fi o inchipuire de a mea. Refuz sa cred ca ,in mod ironic,eu sunt cea prostuta .Sper ca-mi vei raspunde cat mai curand,pentru ca de fapt ,nu mai am niciun fel de rabdare. Cred ca am pierdut-o in serile in care stateam cu sufletul la gura in speranta ca ma vei imbratisa si ma vei saruta pe frunte.Ce-i drept ,am asteptat indeajuns.Chiar daca ea nu a venit atunci cand eu ma incaptanam ,a sosit exact in momentul cand aveam cu adevarat nevoie de ea..
 

   Nu mi-a facut niciodata placere sa joc jocuri prostesti ca acesta..copilarii. Nu cred ca a reusit cineva sa ma faca sa simt teama,nebunia,veselia si timiditatea in acelasi timp.Probabil asta te face cu adevarat special..cel putin pentru mine chiar esti.Nu am nicio indoiala.Este interesant si ca asta este prima scrisoare pe care o scriu unui baiat.

Nesuferita D.

"Hope is a bitch"

"Unele lucruri se intampla o singura data in viata.Nu conteaza cat de mult te vei stradui sa le mai simti inca o data sau cat de mult iti doresti sa le transformi in clipe aurite;niciodata nu o sa te mai ridici cu 3 metrii deasupra cerului."

  Speranta.E un dar.Posibilitatea de a crede ca ceva bun te asteapta. E o poarta deschisa catre viitor .Chiar daca nu recunostem ,multe dintre lucrurile pe care ni le-am dorit,multe sperante ni s-au indeplinit.Dar in momentul in care ne atingem un scop,peste noi navalesc altele noi si o luam de la capat.Ne mai dorim ceva,mai vrem sa ajungem undeva.De cele mai multe ori nu reusim sa pretuim lucrurile simple din viata noastra,orbiti de scopuri ascunse intr-un viitor neclar.

   Stii de ce anume mi-am dat seama astazi ,suflete?Imi dau seama ca speranta a fost cea care m-a lasat rapusa la pamant,care mi-a pus piedica ,imbrancindu-ma de la spate,cea care mi-a oprit respiratia si mi-a crestat picioarele ,care mi-a insuflat increderea in mine si dorinta de a ma ridica si de a continua sa merg.Fara ramasitele acelea de magie,nu cred ca mai stateam alaturi de baiatul care si el la randul lui m-a facut sa sufar.Ce`i drept ,nu mai mult decat tine.El mi-a redat intr-un sfarsit pofta de viata,pe cand tu ai scurs toata vlaga din trupul meu neputincios.Uneori,il privesc cum doarme,si inima mi se strange la gandul ca si tu pareai la fel de inocent si prostut.Pe el nu vreau sa-l pierd. Nu vreau sa raman si fara el. Stiu ca ,chiar daca totul s-ar sfarsi ,voi putea izbuti din nou prin viata,dar de data asta refuz sa fac de una singura toate drumurile catre fericire.Chipul lui se odihnea peste pieptul meu. Era atat de rece. Ma uitam la el cu ochii mici si imi veneau in minte atatea cuvinte pe care ar fi trebuit sa le stie mai devreme,dar pe care nu i le-am spus. Dar,cred ca astea sunt lucruri marunte si nesimnificative. Uneori este de ajuns doar sa demonstrezi unei persoane cat de mult o iubesti. O fapta face cat 1000 de cuvinte.Ma consolez cu gandul ca imi cunoaste sentimentele si imi stie mai bine decat mine sufletul si tot ce am fost nevoie sa indur ca sa pot fi aici,cu el.Ma consolez ca stie cat inseamna pentru mine,ca stie cat de mult imi doream ca clipele astea sa devina nemarginite,ca stie cat il iubesc,ca stie ca nu vreau sa-l pierd si ca imi este teama..imi este teama ca nu cumva si el sa se schimbe ca tine. 

Viata merita traita chiar si atunci cand crezi ca ai ajuns la marginirea ei.