Words can only do harm

  Iti scriu acum pentru ca de-abia azi mi-am gasit curajul de a ma arunca in prapastia care uneori ma aduce mai aproape de tine.Ma intreb uneori unde esti cand ,in noapte,incerc sa recladesc povesti din viata noastra,castele de nisip construite cu atata truda si notele muzicale ale unei iubiri inca necunoscute de mine..Aduc suspinand piesele unui puzzle de care sunt sigura ca il cunosc de undeva,de departe.Atunci,doar atunci cand regasesc o parte din iluzia unei fericiri trecute ma cuprinde un fior placut,un suspans al tuturor amortelilor. E singurul moment care ma face sa cred cu tarie ca te voi recunoaste vreodata,in viitor.

  Tu probabil nu privesti lucrurile astfel.Dar le simti.Stiu ca dai drumul la radio in masina si te intrebi de ce  o melodie trista te face sa te gandesti la cineva sau ceva caruia nu-i sti nici macar numele.Nu se poate sa fim doar niste trupuri de carne care se intalnesc doar pentru a se simti bine .Oamenii ca noi stiu asta.

  Zilele trec.In lumea noastra ,a muritorilor,lucrurile sunt mereu aceleasi.Oamenii trebuie sa se descurce singuri,sa stie sa spere,sa planga si sa renasca.Am invatat de pe derost drumul asta,dar am ajuns sa ma tem de timpul pe care il petrec tot mai mult singura.Sunt privita de mine insami,dintr-un colt marginit al sufletului meu,precum intr-o piesa de teatru ,condamnandu-ma pentru neputinta mea.

  Da,imi asum vina de a nu fi in stare sa te gasesc nici pana in ziua de azi.Doar ma sti..mereu cu un ochi aruncat asupra celor din jurul meu..E oare o greaseala asa mare?Se poate ca undeva in trecut sa fi mers cu capul plecat exact cand tu ai trecut pe langa mine,intrebandu-te ce ascunde aceasta fiinta care nu are timp sa se priveasca-n ochi.

  Da,nu neg nimic.Insa pana la urma nu sunt si nu voi fi decat un simplu om.Umil,trist,timid,dependent de tine,nu de altcineva.Am gresit si probabil d-asta am ajuns sa-ti scriu randurile astea fara sens pe care le vei citi sau nu,judecandu-le pentru o clipa ca fiind atat de penibile.Insa o parte din mine va sti.Va sti ca nu esti tu cel care trebuie sa zambeasca.

Zilele vor trece,vei vedea.Intr-o zi de iulie,tu vei gasi scrisoarea asta.Uimit,o vei ridica si o vei citi.Vei zambi suav,usor ironic si totusi ceva din tine va fi inspaimantat.De atunci va incepe uitarea noastra.Vei impaturi foaia alba si vei pleca.Iti vei continua viata rebela si agitata,drumurile cu masina in miez de noapte,vei schimba la fel de des melodiile prea lente,ale caror versuri iti amintesc de mine.

Zilele vor trece si aici in camera mea mica.Voi continua in acelasi mod,poate nu vei crede,la fel de vesela si increzatoare.O sa uit si eu de scrisoarea asta.Voi mai scrie altele,dar nu pentru tine,ci pentru mine.Voi lupta pentru ceea ce cred,voi alina suferinte,voi da sfaturi,voi spune povesti si ma voi juca dea ‘’fetita adult’’,hranindu-ma cu zambetele celor din jur.

Voi continua de asemenea sa traiesc fara tine.Pentru ca asa m-ai invatat tu.Odata ,mi-ai spus ca te-ai maturizat si ca iti este dor de vremurile trecute,dar preferi ca ele sa ramana undeva ascunse si ca si tu erai la fel de naiv ca mine..Mi-ai mai spus si ca oricat de mult as suferi si oricat de singura m-as simti,sa nu te uit niciodata sa ma bucur de viata.Asa o sa fac.Promit..